În creaţia lui Calistrat Robu comicul şi gravul, firescul şi grotescul, în fine realul şi imaginarul se opun şi se împacă în cele din urmă în plăsmuirile insolite ale artistului care, ispitindu-ne parcă cu o anume maliţiceitate, ne invită să participăm la un ritual păgân, desfăşurat chiar sub ochii noştri, după un scenariu absurd.
Aurel Istrati
Pe Calistrat Robu l-am cunoscut la Piteşti, cu ocazia expoziţiei naţionale. Dacă spun că este un naiv, nu reuşesc să-l descriu întru totul. Mişcarea naivă din România este una foarte sensibilă. Dar tot îndrăznesc să zic că domnul Calistrat este printre puţinii care nu se amestecă în mulţime. Are acel ceva care atunci când îi vezi o lucrare spui: e lucrarea lui Robu!
Cosmin Bloju Referent CJCPCT Arges
Considerat unul dintre cei mai importanţi pictori naivi din România, a abordat în artă sa o tematică variată, politică, istorică şi socială, bucurându-se de o recunoaştere naţională şi internaţională. Artistul naiv este fascinat de cunoaşterea realităţilor umane în confruntare cu implacabilele elemente: viaţa şi moartea, realizând într-o manieră de inspiraţie suprarealistă şi simbolistă lucrări remarcabile. Pictorul ne conduce pe un tărâm al viselor dominate de linişte şi pace interioară pe de o parte, iar pe de altă parte, ca mesaj final, de grotescul unei societăţi în declin.
Artist plastic, Daniela Gaftea, Membra UAP, prof. la Scoala Populara de Arte, Bacau Referent artistic la C.J.C.P.C.T. Bacau.
Albumul pe care pictorul Calistrat Robu îl prezintă, e ca un act de identitate al creaţiei sale, în care ne prezintă cele mai importante momente pe care omul le parcurge în drumul său pe pământ. Începând cu titlul, autorul ne aminteşte că suntem fiinţe trecătoare. El însuşi un trecător prin viaţă, a dorit să lase totuşi o amprentă pentru eternitate, folosindu-se pentru asta de culorile culese din curcubeu. Fiind o fire rebelă, ignorând regulile picturii, şi-a ales ca mod de exprimare plastică stilul naiv, folosind cu măiestrie în egală măsură atât cartonul, lemnul, pânza sau luciul sticlei, toate devenind suporturi ideale pentru creaţiile sale.
Costel Iftinchi Redactor sef, Revista „Galeria Naiva”
Domnul Calistrat Robu, pictor naiv di Iaşi, este unul dintre ce mai activi artişti din ţară, având o activitate expoziţională bogată, care a început în 1976. Indiferent de tematica abordată, Calistrat Robu urmăreşte alcătuirea unor game cromatice personale, în care se armonizează tonuri de albastru şi roşu. Echilibrul dispunerii elementelor picturale vădeşte un simţ compoziţional de marcă
Victor Parhon Director al Centrului National de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare Bucuresti
Pentru artistul ieşean, pictura a fost mereu o posibilitate de subversiune la regimul politic, şi cum îi place să fie sincer, această alegere a fost şi una deosebită de potrivită pentru a scăpa de consecinţele nefaste. Unul dintre tablourile sale este interpretat de autorul lui drept o prezicere: „mai e un mandat şi gata”.
Nicola Dabija Adevarul de seara, 3 octombrie 2009, pag. 16.
Chiar de la primul contact cu pictura sa, ce se vrea etichetată drept naivă, surprinde solicitarea funambulescului nu totdeauna necesar şi obsesia chagalliană de a popula cerul cu elemente de un fantastic deloc supranatural. După cum Marc Chagall îşi sprijină viziunile pe folclorul evreiesc din vechea Rusie, Calistrat Robu putea apela de pildă, pentru planul imaginar la literatura noastră populară. Fiind însă un plăcut narator, aplecat chiar spre ironia şugubeaţă a ţăranului hâtru, el se sprijină pe imagini care recurg la materialitate tocmai spre a da mai multă credibilitate „vizionarismului”, aşa cum procedează băsmuitorii când se jură pe ochii lor că tot ce-şi închipuie e adevărat.
Aurel Leon Cronica, 30 ianuarie 1987, pag. 9
Calistrat Robu, deşi a aflat de existenţa lui Mark Chagall nu se lasă influenţat şi continuă să plutească într-o copilărie dezinvoltă cu personajele sale anecdotice.
Radu Negru Flacara Iasului, 4 ianuarie 1984, pag.3
În tonuri de albastru şi carmin, Calistrat Robu construieşte parabole enigmatice în care regnurile se amestecă şi dimensiunile obiectelor se schimbă. Zâmbetul ştrengăresc din spatele şevaletului este secundat mereu de o anumită nelinişte filozofică.
Silvia Ciubotaru Forumul Cultural, nr. 4, aprilie 1994, pag. 4
Temele pictorului Calistrat Robu sunt elaborate cu multă profunzime mergând în compoziţia abordată la detalii care conturează obiceiul nunţii plecând de la ritualul vechi, către modernizarea costumelor de mire-mireasă şi ale nuntaşilor sau în „Geneză” ilustrând ca simbol ouăle începutului vieţii. Autorul surprinde şi o scenă din interiorul unei cârciumi dovedind un spirit critic de observaţie.
Etnolog Steliana Baltuta Muzeograf la Muzeul etnografic Botosani, Revista –Tara de sus













