Aurel Leon Cronica, 30 ianuarie 1987, pag. 9

Chiar de la primul contact cu pictura sa, ce se vrea etichetată drept naivă, surprinde solicitarea funambulescului nu totdeauna necesar şi obsesia chagalliană de a popula cerul cu elemente de un fantastic deloc supranatural. După cum Marc Chagall îşi sprijină viziunile pe folclorul evreiesc din vechea Rusie, Calistrat Robu putea apela de pildă, pentru planul imaginar la literatura noastră populară. Fiind însă un plăcut narator, aplecat chiar spre ironia şugubeaţă a ţăranului hâtru, el se sprijină pe imagini care recurg la materialitate tocmai spre a da mai multă credibilitate „vizionarismului”, aşa cum procedează băsmuitorii când se jură pe ochii lor că tot ce-şi închipuie e adevărat. Numai că artistul nostru e eclectic, probabil din lăcomia de a cuprinde cât mai mult. Şi dacă indecizia construcţiei care aluzie la primitivism, insistenţa pe asprimea materiei împiedică zborul visului încât reveriile suprarealiste par tot atât de realiste ca şi lumea cea obişnuită, caligrafiată pe alocuri cu minuţiozitatea unui ucenic al lui Bruegel.
Cu tânărul Calistat Robu se întâmplă un fapt interesant. Evanescenţa viziunii fiind împiedicată de retorism, tot ce întreprinde pe plan considerat de el reverie suprarealistă nu e, de fapt, decât întregirea fabulaţiei realiste, mai mult focalizarea atenţiei privitorului e solicitată în mod egal de ambele ipostaze. Din această concurenţă se naşte senzaţia de prea mult, un fel de spectacol heterogen şi cu situaţii contrariant-nostime. E clar că omul nostru a tras cu coada ochiului prin câteva grădini exotice când n-avea nevoie de aşa ceva, livada lui fiind promiţătoare de poame autohtone-robuste. Mai la obiect Calistrat Robu are darul de a repeta calităţile, deloc neglijabile, ale picturii ţărăneşti pe lemn, cu cea savoare a culorilor fruste, asemenea frazei neliteraturizate, cu desen naiv ce rupe cursivitatea ductului, şi cu găsiri expresioniste de caricare a situaţiilor. În această forţă primară de comunicare ce aminteşte sfânta sinceritate a copiilor cu ochi uimiţi de ceea ce ar putea fi la hotarul dintre viaţă şi poveste, stă farmecul acestui povestitor fericit că-şi poate plăsmui o lume pe măsura imaginaţiei lui de ţăran abia intrat în oraş. Toată grija ar fi să nu-l trezim din acest vis.