Considerat unul dintre cei mai importanţi pictori naivi din România, a abordat în artă sa o tematică variată, politică, istorică şi socială, bucurându-se de o recunoaştere naţională şi internaţională. Artistul naiv este fascinat de cunoaşterea realităţilor umane în confruntare cu implacabilele elemente: viaţa şi moartea, realizând într-o manieră de inspiraţie suprarealistă şi simbolistă lucrări remarcabile. Pictorul ne conduce pe un tărâm al viselor dominate de linişte şi pace interioară pe de o parte, iar pe de altă parte, ca mesaj final, de grotescul unei societăţi în declin. În lumea viselor, pe firul unei imaginaţii legendare, feerice, prezintă o întâmplare sacră a unei lumi glaciare, create în zorii unui timp sacru al începuturilor, unde ne trimite cu gândul la efemeritatea vieţii, jurămintele mirilor uniţi până la moarte păstrându-i uniţi şi după moarte. Două umbre, (moartea şi somnul) stau in aşteptare în preajma omului care se bucură de floarea tinereţii. Prezenţa calului alb, ca o clarviziune a destinului, este un simbol solar ce duce sufletul pe tărâmuri visate. Calul şi călăreţul sunt intim legaţi. Calul îndeamnă pe cel care îl călăreşte spre ţinta unei taine, pentru că el are capacitatea de a alunga umbrele ca un purtător al biruinţei, al purităţii, onestităţii şi frumuseţii exprimate prin forma pură şi culoarea pură. Fluturi zburând deasupra unor peisaje glaciare joacă rolul unor heruvimi sau serafimi dedicaţi realizării visului ne împlinit. Prin intuiţia sa, artistul încearcă să ne lumineze raţiunea pentru credinţa într-o lume mai bună. Astfel, în lucrarea „Peştele zburător”, pictorul încearcă să dizolve conţinutul fabulos al unui mit şi recurge la un alt simbol, un hibrid între peşte, melc şi dragon chinezesc, un animal care este şi mult an acvatic, teluric şi zburător şi care în suflul sau buclat pare că vrea sa înghită lumea şi să ajungă la esenţa, izvorul vieţii. Lucrarea fiind realizată în tehnica picturii pe sticlă (o tehnica solicitantă), este reprezentativă prin tratarea într-o manieră suprarealistă cu influenţe folclorice.
Tabloul „Fuga în noapte” sugerează o apropiere de cealaltă etapă a operei sale prin cromatica dominată de un albastru întunecat cu reflexe izolate de violet sau galben transmiţând o stare de spaimă, incertitudine şi dorinţa de evadare în necunoscut. Începând cu 1990-1991, se impune în opera artistului viziunea caracterizată prin grotesc ce vine ca o schimbare stilistică cu
8
tematica politică, drept urmare a evenimentelor din acea perioadă, ca semn de protest. Înclinată spre artă ca strigăt, majoritatea tablourilor au o tentă umoristică. Calistrat Robu devine adeptul unui concept de tip manifest, ajungând să şocheze prin tablourile sale, rămânând însă credincios muzei sale, manierei de tratare a personajelor prin care a devenit consacrat. Şi dacă la majoritatea pictorilor naivi vorbim de un tărâm al fericiţilor iată ca aici ne aflam pe un teren al sub minării, un tărâm al judecăţii fiecăruia. Calistrat Robu se lasă purtat de fantezie, în pânzele sale făcându-şi tot mai des loc subiecte cu un profund angajament social, dând expresie protestului, sau împotriva regimului şi atitudinii acestuia. Întâlnim o reprezentare ironică, caricaturală a unor înalţi demnitari printre care foşti şefi de stat – Ceauşescu, Iliescu, Băsescu şi alţii. Dorind să picteze într-o manieră obiectivă, neutră, artistul manifestă mereu tendinţa de depăşire a graniţelor, transformând arta într-o armă politică, fiind considerat unul din cei mai importanţi pictori politici. Admirat în mare măsură pentru curajul cu care abordează această tematică, ilustrează chiar fără prea multe scrupule moravurile societăţii în care trăim. Calistrat Robu nu se lasă impresionat de faptul ca ar putea întoarce autorităţile împotriva sa şi pune la dispoziţia publicaţiilor numeroase din lucrările sale. Prin intermediul unor portrete subtil caricaturizate îşi dezvoltă un stil propriu, pictând grupuri exuberante de oameni în care surprinde viaţa pestriţă, bogată în detalii a sărăciei şi a strigătelor disperate de foame, în contradictoriu cu bunăstarea celor de la putere. În ciuda acidităţii proprii, stilului sau caricatural, artistul demonstrează o înclinaţie vădită pentru maniera descriptivă, fidelă a realităţii pe baza unor motive inspirate din lucrările lui Hieronymus Bosch. Realizează tablouri cu viziuni apocaliptice purtătoare de mesaje de revoltă şi critică socială, cum ar fi „Moarte sărăciei!”, cu personaje de circ sau din viaţa sanatoriilor psihiatrice, chipuri originale ce oglindesc nesiguranţa existenţială şi reţin atmosfera tipică. Revolta arată ca un iad boschian însă el nu reprezintă judecata de apoi şi pedeapsa eternă ci iadul pământesc. Tematica are o pondere egală cu cea a compoziţiei picturale, punându-şi amprenta asupra lucrărilor sale de formate mai mari. În lucrarea „Regele demon” artistul se confruntă cu coşmarul Revoluţiei din decembrie 1989, pe baza trăirilor personale artistul participând direct la evenimentele de atunci. A realizat o alegorie prin chipul hidos, monstruos, în trei ipostaze: în stânga bătrân, în dreapta tânăr, cu fizionomii de mască, ca un judecător în circumstanţele în care el poate să decidă moartea. Trupurile neprihănite ale tinerilor răpuşi sunt pictate în nuanţe de alb – semn al purităţii şi al inocenţei într-un sacrificiu zadarnic, şi vin în contradictoriu cu chipurile schimonosite, vampirice din prim-plan, reprezentând viziunea pictorului asupra violenţei şi a morţii, compasiunea şi revolta sa împotriva nedreptăţilor. Deasupra portretului, într-o adâncă obscuritate sunt cufundate siluete şi chipuri stranii ce răspândesc un iz de mister încă neelucidat ce se ascunde în spatele monstrului revoluţiei.
Reprezentat vă este şi lucrarea pe sticlă „Soldatul bătrân” din perioada 1991-1992, din timpul mineriadelor, ca o ripostă împotriva brutalităţii şi a violenţelor înregistrate în timpul atacurilor minerilor în Bucureşti. Artistul prezintă în tonuri sumbre chipul unui bătrân veteran cu o expresie de suferinţă, purtând urmele adânc săpate de spaimă, în timp ce trupul şi proporţiile membrelor sunt distruse, totul degajând o stare de nelinişte şi neputinţă, ca o alegorie a angoasei existenţiale şi a singurătăţii omului în faţa violenţei. Calistrat Robu şi-a dezvoltat un limbaj pictural propriu la a cărui edificare nu lipseşte inspiraţia de ordin religios. Artistul meditează la alegerea între credinţă şi dreptate, exploatând mistica creştină a mântuirii. Marcat de un profund patriotism, pictorul îşi continuă ciclul de lucrări cu tematică politică, cu convingerea că din această încercare vor rezulta purificare şi înnoire socială, lăsând posterităţii o zestre artistică de o incontestabilă valoare.

Artist plastic, Daniela Gaftea,

Membră UAP, prof. la Şcoala Populară de Arte, Bacău

Referent artistic la C.J.C.P.C.T. Bacău.