Creatorul irealului
A încerca să-ți faci un drum pietruit pe tărâmul artei, provenind dintr-o familie unde deja tatăl este în atenția presei şi a criticilor de artă, este un act de curaj pe care Paul Răzvan Robu şi l-a atribuit în clipa când a expus prima dată în anul 1995, debutând alături de Calistrat Robu, tată şi nu în ultimul rând mentorul său care încă de mic i-a insuflat fără intenție dragostea pentru culoare.
Am putea spune ținând cont de un vechi proverb: „ce se naşte din pisică şoareci prinde”, dar, totuşi nu tot timpul această zicală se potriveşte, pentru că privind pe simeza artistică rar vedem tată şi fiu alături expunând.
Dacă la început, în perioada când descifra tainele tonurilor de culoare era atras fără voie de paleta şi stilul tatălui, odată cu trecerea timpului, Paul Răzvan Robu a putut într-un final să rupă acel cordon ombilical invizibil evadând în imensul spațiu creator ca artist.
Din imensitatea de genuri şi stiluri plastice, Paul Răzvan Robu a optat pentru libertatea de exprimare, fără a fi îngrădit de teoriile marilor învățați, optând să se exprime prin farmecul artei naive.
Indiferent de suportul pe care îl foloseşte, pânză sau sticlă, artistul crează fără încetare, concurând în egală măsură cu mentorul său.
Alunecând pe luciul sticlei, suport ce se pare că-l atrage cel mai mult, artistul se descarcă de o tensiune ce-l macină, evadând în final cu ajutorul culorilor în spațiul vizibil, atrăgând astfel atenția urmăritorilor de artă.
Compozițiile sale se construiesc în jurul unui simbol sacru, unde artistul inventează totul până în cele mai mici detalii, păcălindu-ne în final, făcându-ne să păşim într-o lume neînchipuită. O parte din lucrările sale, cu toate că se încadrează în sfera decorativismului, sunt precum un roman de science fiction. Tocmai această latură a irealului l-a detaşat enorm de lucrările tatălui şi nu în ultimul rând i-a creat o anumită poziție în lumea pictorilor pe sticlă.
Dacă la început, fragila sticlă era destinată în special icoanei țărăneşti, urmând apoi în ciuda constrângerilor comuniste în latura laică, iată că de data aceasta, artistul Paul Răzvan Robu o transportă ca un suport al unei noi generații a viitorului, redându-ne noi orizonturi. Tuşele sale în egală măsură atât reci cât şi calde ne dezvăluie un vis al creatorului care îşi doreşte a schimba în primul rând mentalitatea semenilor în raport cu natura.
Fără prejudecăți şi fără a urmări un scop anume artistul prezintă creații învăluite în mister, lăsând doar o singură portiță de intrare care este de fapt culoarea, care şi ea la rândul ei este învolburată uneori sau lină în funcție de mesajul misterios pe care artistul doreşte să ni-l transmită.
Pictura pentru Paul Răzvan Robu a devenit fără să vrea o moştenire venită prea devreme pe care acesta din urmă o transformă în alte orizonturi. Dacă tatăl său atacă în special viața socială, fiul, moştenitorul din urmă o transpune în alte noi perspective în care liniştea sufletească îşi are cuibul de origine. În lucrările artistului se simte o lipsă acută a cotidianului ce ne sufocă, emanând astfel în spațiul expozițional un magnetism ce atrage imediat privirea indiferent dacă vizitatorul este avizat sau nu în domeniul artelor plastice. Tocmai această forță de atracție pe care artistul a ştiut să o construiască doar prin intermediul pensulei folosindu-se de culoare îl aşează pe respectivul creator într-o poziție benefică în rândul povestitorilor ce folosesc ca unealtă penelul.
Costel Iftinchi
Redactor sef revista „Galeria naivă”
